The vow

Jur ca te voi ajuta sa iubesti viata, ca voi avea mereu grija de tine.
Si ca voi avea rabdarea pe care o cere iubirea.
Sa vorbesc cind e nevoie de cuvinte si sa impart tacerea atunci cind nu este.
Sa fiu de acord cu dezacordul in legatura cu pajiturile.
Si sa salasluiesc in caldura inimii tale.
Si mereu sa o numesc casa.

(The vow)

Si n-am iubit pe nimeni..asa cum te-am iubit pe tine…

Si n-am iubit pe nimeni..asa cum te-am iubit pe tine…PACAT…trebuia sa ma gandesc de 2 ori inainte sa las inima sa te aleaga..ai adus durere in suflet… Tristete si lacrimi amare…Fericirea ta a insemnat durerea mea…ai adus tradare, minciuna si tristete… Poate, vreodata o sa simti ce simt eu, disperare, frica sa mai traiesc fara tine si cum inima se rupe in mii de bucatele, devenind un amalgam de ura, iubire si dezamagire…

Mai tii minte?

Intoarce clespidra si fa timpul sa curga invers,sa ramanem impreuna mereu,la marginea infinitului,fara sa ne pese de trecut sau viitor.

Te rog…!
))); 

Mi.e dor…

 

Dorul inseamna transfigurarea fiintei iubite in absenta ei, e dovada prezentei ei de nesters in sufletul si constiinta ta!

Demi Lovato – Skyscraper

; (

; |

Иногда самое трудное – забыть того, с которым по сути ничего и не было…

Preferăm să stăm şi să tăcem.
Preferăm să nu spunem nimic.
Preferăm să nu facem nimic.
Preferăm   să  uităm.
Preferăm  să  privim absent.
Preferăm iubim, în tăcere.
Preferăm să nu observăm nimic.
Preferăm  să păstrăm distanţa.
Preferăm să  nu arătăm nimic.
Preferăm să pierdem.
Orgoliu.

Am pierdut. Am pierdut vise, clipe, ore, zile, luni… Am pierdut.
Sht… m-ai pierdut, bucură-te ; ).

Am pierdut ambii.
În schimb, am câştigat amintiri, ce nu le vom putea pierde. :I

P.S. Он мне нужен всего лишь навсегда. Подумаешь…

Вообще… Мне плевать на твои планы! В моих планах я выхожу за тебя замуж через пару лет. : I

Я тебя не придумала

Сердце знает главное —
Я тебя ждала.
Как еще недавно я
Без тебя жила?!
Я сама не знаю,
Но в моей судьбе,
То к чему стремилась
Я нашла в тебе.

Припев:
Ты меня не придумал такой.
Я тебя не придумала тоже.
Просто мы, просто мы,
Просто мы повстречались с тобой,
Просто мы, просто мы,
Просто мы друг без друга не можем.

Стали дни красивыми,
Словно в детстве сны,
Как рассвет над ивами
У речной волны.
Я могу часами
На тебя смотреть
И глазам не верить,
И душой светлеть.

Привев.

Lacrimi de înger

E trecut deja de ora 1, ar trebuie să dorm pentru că  mîine e o zi destul de obişnuită în care ar trebui să mă scol pe la 8.00, dar ca de obicei o să mă scol la 12.00.
Deja e o obişnuinţă să mă culc , în general, destul de târziu,  târziu ar însemna pe la 3, 4, chiar trecut şi de 4, woow…

Odată cu trecerea timpului  alături de cineva,  după ce  ţi-a   pătruns în suflet, ţi-a  intrat în minte,   îţi zdrobeşte gândurile şi după  ce  îţi provoacă zîmbete şi ochi în lacrimi,  vine o zi, efectiv,  când  îţi dai seama că  îi simţi lipsa. Lipsă ce nu poate fi descrisă, o simţi… o simţi şi te doboară.   Te macină până şi în cel mai ascuns colţ al sufletului,  şi atunci…  Şi atunci încep regretele şi părerile de rău, încep reproşuri proprii şi  gânduri  care îţi readuc amintiri. Amintiri trecute, trecute  dar.. amintiri frumoase…

Închizi ochii, şi… Şi peste câteva clipe simţi cum faţa este străpunsă de  ceva rece, ceva ce nu poate  fi oprit. Ştergi. E prezentă, oricum.  Laşi.  Simţi o umezială care se scurge pînă şi pe buze… îi simţi gustul… rece şi sărat…

Bucură-te ai amintiri…!!!

Pe retina memoriei

[Postul acesta era scris de cîteva zile şi    nu reuşeam   să mă decid dacă  să-l postez ori nu, dar azi dimineaţă, m-am gîndit că totuşi e pe „retina memoriei” şi a fost ceva frumos]   …

…Şi, nici nuştiu cum să încep…

[ De fapt nu am cum să încep, pentru că totul a început  acum mulţi ani… :I ]

Uitasem deja de ceva timp de chip, de ochii, de tine… pînă în seara aceea…

Nu aveam de unde şti că ziua aia cu multă, multă zăpadă,  ziua aia foarte geroasă de decembrie, avea să-şi lase amprente… adânci. Urmele nu aveam de unde să le  simt, pentru că totul a fost început aşa, din senin, fără a-mi da seama continuarea, şi sfârşitul. Nu aveam de unde şti că simplul „salut” v-a deveni  ceva mai mult, o „dependenţă” necondiţionată, pe care v-a trebui să o stăpânesc.  Nu avem de unde şti că seara de decembrie  v-a fi continuare celor  mai mari iluzii trăite vrio dată, celor mai ireale gînduri şi sentimente, celei mai mari dependenţe… :I

Serile în faţa pc-ului   se transformau  din ce in ce  mai dese şi mai ales cu fereastra skype-ului deschisă. Orele care treceau aşa de repede, nici nu le observam.

Conversaţiile  fără nici un  sens au reuşit să tipărească  mia şi…, pagini A4, deci felicitări o înreagă carte .

…

[0:37:09] ___: daca ty nu poti sa zicii singyra am incepyt ey
[0:37:28] Λђkα: eu am început
[0:37:29] ___: ey demult am vryt sa te intreb
[0:38:05] ___: ty vreai sa zici dar nyti ajungeay pyterii mie asa mi se parea
[0:38:22] Λђkα: da ţie îţi place eu să zic  toate chestiile astea
[0:39:00] ___: ny, atuncea putai sa zici kami place de tine
[0:39:34] Λђkα: atunci?
aiurea
[0:39:43] ___: o da atynci tot asa ziceai ca ey sa y cred ceva nito
[0:40:01] Λђkα: şi anul trecut şi mai aiurea
[0:40:06] ___: ce aiurea
[0:40:26] Λђkα: eii

Şi dac aş spune acum… ar schimba ceva? NU,   exact. Nici atunci nu avea nici un  rost, nu era  să schimbe nimic. Sunt sigură… :I
Da, atunci erai atunci , acum e acum… dar totuşi…:I

…

…

Deci, la mulţi ani!!…!!! 1

….

m-ai întrebat cum suport absenţa ta
ţi-am răspuns că o simt ca pe un intrus
ca pe o fantomă zornăindu-şi lanţurile

dacă ne-am fi sărutat în clipa aceea probabil că
zeci de păsări cu aripi albastre şi-ar fi luat zborul
dintre buzele noastre

dar noi n-am ştiut să ne bucurăm de otrava plăcută a momentelor
noi aşteptăm aşa cum  copacii aşteaptă
fără nici un pic de viaţă, străpungerea geţurilor,iarna.

.

P.S e bine…  🙂

I’m with you -*

Chiar de vei intra aici ori vei deschide „uşa” pe care ai intrat [acum câteva luni],  eu cu siguranţă nu voi mai fi… dar nu te întrista pentru că  sunt mai aproape decât crezi. Sunt  lângă tine… şi îmi place, pentru că ştiu că mă cauţi.

Da, ştiu este bizar dar e real, eu sunt, sunt cea cu care ai pierdut minute, ore, zile, săptămâni, luni… şi îmi cer scuze pentru deranj, (cu siguranţă asta nu se v-a repeta). Dar ţin să-ţi mulţumesc pentru privirea aia…, pentru chipul ăla…, pentru clipele tipărite bine, pentru iluzii, pentru  nopţile nedormite, pentru ochii însetaţi, deci pentru tot…, şi îţi sunt recunoscătoare. Ar trebui să te bucuri pentru tot ce mi-ai oferit, pentru că a fost plăcere.

Nuştiu de ce am ales să scriu când puteam să aştept să-ţi zic totul în faţă, poate că mi-e frică că mă vei contrazice şi va trebui să mă întorc iarăşi  să-mi continui trecutul alături de tine, să continui să-mi fac vise care nici eu nuştiu dacă există, pentru că nu am avut, nu am şi nu voi avea niciodată  curajul să te întreb,…  şi îmi pare rău. Asta e… Voi continua să cred în „NIMICUL”  pe care l-ai creat , şi continui să cred, chiar dacă nu există decât nişte imagini pictate de cuvinte şterse, prăfuite, vechi, neînsemnate …

De multe ori îmi era dor de  cuvinte, de voce, de tine … dar acum…, acum e lipsă  de tine.  Dar eu voi fi acolo unde vei fi şi te voi privi pentru a-ţi sorbi existenţa, te voi veghea  şi admira pentru că îmi place… doar am supraveţuit din tine atâta timp şi voi face asta de acum încolo, nu , nu , stai fără grijă voi fi la distanţă dar  cu tine. Nu , nu ,poţi să-mi interzici să  fiu alături pentru că doar eu ştiu cel mai bine, ce eşti, cum  eşti, te simt atunci când ţi-e bine sau nu.

Am ales să plec, fără cuvinte pentru că tu ai făcut la fel… dar am ales să  fiu cu tine şi bucură-te…