.

Işi simţise pulsul accelerându-se şi picioarele moi. Palmele i se umeziseră. Iar în stomac nu avusese fluturi — ci lilieci.
… Dar mai era şi gura aceea. Gura aceea parcă sculptată care îi înmuia genunchii decu totul altceva decât nervozitate.
Şi părul întunecat ca noaptea — degetele ei voiau să se împleticească prin moliciunea lui.
Trupul acela zvelt, musculos, picioarele lungi… şi vocea. Vocea lui era cea care o făcuse ieri să ia hotărârea să fie al ei. Vocea lui fusese rece şi dispreţuitoare când îi vorbise, dar cu toate acestea ciudat de irezistibilă.

.

Acum, când însfârşit
putea
să plângă,
descoperi că lacrimile nu voiau să-i curgă. 
 


Nodul din gât era iar acolo, dar lacrimile
tot nu voiau să vină.

Notă

Exact atunci cand e mai bine si frumos, exact atunci trebuie sa intervina ceva sa distruga partial sau de tot totul.

Simtiam cum intr-o secunda viteza sangelui se mari, incepea a circula cu putere si pin cele mai mici vinisoare; pulsul crestea; inima si ea, se zbatea parca iesind din piept. Ochii s-au inrosit si se inundara. Trupul a inceput a tremura si nu mai puteam stapani nimic. Picoarele nu mai aveau puterea de a merge. Totul incetinise.

Baie…
Am umplut cada cu apa si credeam ca voi ineca toate in ea. Durea provocata, lacrimile care nu se mai opreau; gandurile si visele; sperantele si dorintele. Nascute din dragoste.

Stiu ca o sa iert si de data asta, pentru ca nu pot/nu vreau renunta la tine. (De parca ai fi ultimul) . Iti place sa ma chinui pana nu mai pot si sa continui sa te iubesc tot mai mult. Iti place sa cred doar ce vreai sa cred si sa ma minti pentru ca oricum nu vad ce faci. Si te cred pentru ca am incredere (oarba) in tine,mai mare decat in mine. Iti place sa profiti de dragostea mea si sa-ti bati joc. Iti place sa inebunesc departe de tine ca oricum putin ce-ti pasa. Ca daca ti-ar pasa te-ai gandi putin si la sufletul meu, la durerea provocata. Cu un ¨te iubesc¨ sau ¨mi-e dor de tine¨ nu imi vindeci durerea si dezamagirea.

Nu indraznesc sa iti reprosez prea multe cu frica de a nu te pierde. Nu vreau sa par posesiva si egoista, cu toate ca vreau sa fii doar al meu ( stiu nu.i posibil ). Am tacut si am inghitit mult prea mult si acum nu mai am pot, si cu toate astea nu veau sa renunt la tine.

Nustiu cand v-om putea sta doar noi doi si sa vorbim de tot si toate. Poate ca niciodata nu voi avea putere si curajul sa.ti spun tot ce gandesc ca adevarat, tot ce imi place si ce nu, tot ce simt si ce imi doresc, tot ce ma doare si ma bucura.

Tu ma cunosti ( sau doar am impresia ) ca sunt in stare sa tac si sa nu spun nimic (si asta o fac atunci cand sunt dezamagita si astept eplicatii ) si doar tu obisnuiai sa asculti tacere mea si sa o descifrezi, doar tu puteai descoperi interiorul meu fara cel mai mic efort. Doar tu…

O sa fie bine…

Luna.

Eri.
Statia Beaute.
Ora 8.
14 OCTOMBRIE.

2 LUNI.

Întuneric, timp de octombrie, toamna…
Clădiri destul de înalte, încît se vede doar o palmă de cer.

Trec strada spre școală și cînd să urc scările,o lunină din întunericul cer îmi străpunge ochii.

LUNA.
Lună plină.

Pentru prima dată, în 2 luni, am văzut luna. Și cînd lumina imaculată mi s-a revărsat pe față mi s-au răsturnat gîndurile de parca trecutul mă luase de mînă și lumina mă vrăjise.Am simțit serire de vara, săruturile, mîngîierile, îmbrățișările, pe TINE, mai aproape ca niciodată.

Și te simt, și mi.e dor, și te vreau aproape mereu.
Te IUBESC.

Demi Lovato – Skyscraper

; (

; |

… Hai să nu ne mai auto-mutilăm sufleteşte !!! …

Nuştiu… îmi doream să fie alt fel.
Mai liniştit. Mai pur. Mai frumos.
Fără dezamăgiri, minciuni şi iluzii.
Fără păreri de rău şi vise goale.

M-am săturat pînă peste cap să închid ochii şi să mă prefac că nu văd, nu ştiu, nu aud.
M-am săturat  să mint, să mă mint.
M-am săturat de zilele astea neînsemnate în care trebuie să zîmbeşti, aşa pentru o oarecare impresie.
M-am săturat  zi de zi să mă „împiedic” de tine  ca oarba şi nici o reacţie [nu ne ştim, evident (: ].
M-am săturat  de mine.
M-am săturat să-ţi cerşesc iubire, deparcă aş fi dependentă de tine.
M-am săturat de vise şi de speranţe făcute  cu ochii deschişi.
M-am săturat, uff, de miile de explicaţii primite fără  rost.
M-am săturat de miile de explicaţii pe care mi le dau, pentru a mai crede  în tine, şi pentru a te justifica proriei persoane, pentru cele făcute, şi… şi totul e în zadar, nu am găsit nici un răspuns la nici o întrebare pe care  de mii de ori mi-am pus’o.
M-am săturat să tac.
M-am săturat să îmi ascund propriile sentimente.
M-am săturat şi îmi e teamă.
M-am săturat.

mda…

.

Nu, nu faci decât să mă îndepărtezi de tine,
[ … : ) ]
şi asta crează indiferenţă..

deja simt că îmi acoperă toată dragostea,
ce ţi’o port pentru tine,

da, şi poate că e mai bine aşa.. : )

cel puţin indiferenţa provoacă îndepărtare
îmi va fi mai uşor să accept despărţirea difinitivă : I

p.s. Бойся того дня, когда я заговорю с тобой как ни в чем не бывало – отныне мне пофиг на тебя. Этого ты добился сам, а жаль..

Nu.

În ultimul timp toate s-au întors la 360 de grade,
nici eu nu mai ştiu ce şi cum e,
dar una sigură e clar
îţi respect alegerea
şi părăsesc   „jocul” …

;(

Ţi-a plăcut, mie nu.
Te-ai distrat, eu nu.
Ai fost indiferent, eu nu.
Nu ţi-a păsat, mie da.
Eu am plîns, tu nu.
Ce contează…

Contează … nu…
Am încercat de atâtea ori să  cred în tot ce spui, dar de câte ori am încercat de atâtea ori s-a întîmplat invers. Permanent aflam „opusul” vorbelor tale, realitate… şi din nou continuam să le cred…
dar acum nu mai pot , nu mai rezist…
Ţi-a plăcut să spui vorbe frumoase, mi-a plăcut să le ascult şi să  cred în ele. Da, ai avut puterea de a mă face să mă simt bine. Dar ai avut şi putearea de a mă schimba radical.
Acum că realitatea e alta şi oricum nu mai contează, părăsesc „jocul” pentru că e mult prea mult deja, am obosit şi nu mai pot. E prea doreros şi înjositor, e prea umilitor şi dezgostător. Nu mai am nici o putere, mi s-au răcit mîinele, mi s-a închis sufletul, mi s-au secat ochii. Am rămas rece. Am rămas eu.

Mă retrag…

E mult mai bine pentru  toţi, o să fie lumea Happy :))))))

..

.

Dăm START la „UITARE” … ; (

; (

Lacrimi de înger

E trecut deja de ora 1, ar trebuie să dorm pentru că  mîine e o zi destul de obişnuită în care ar trebui să mă scol pe la 8.00, dar ca de obicei o să mă scol la 12.00.
Deja e o obişnuinţă să mă culc , în general, destul de târziu,  târziu ar însemna pe la 3, 4, chiar trecut şi de 4, woow…

Odată cu trecerea timpului  alături de cineva,  după ce  ţi-a   pătruns în suflet, ţi-a  intrat în minte,   îţi zdrobeşte gândurile şi după  ce  îţi provoacă zîmbete şi ochi în lacrimi,  vine o zi, efectiv,  când  îţi dai seama că  îi simţi lipsa. Lipsă ce nu poate fi descrisă, o simţi… o simţi şi te doboară.   Te macină până şi în cel mai ascuns colţ al sufletului,  şi atunci…  Şi atunci încep regretele şi părerile de rău, încep reproşuri proprii şi  gânduri  care îţi readuc amintiri. Amintiri trecute, trecute  dar.. amintiri frumoase…

Închizi ochii, şi… Şi peste câteva clipe simţi cum faţa este străpunsă de  ceva rece, ceva ce nu poate  fi oprit. Ştergi. E prezentă, oricum.  Laşi.  Simţi o umezială care se scurge pînă şi pe buze… îi simţi gustul… rece şi sărat…

Bucură-te ai amintiri…!!!

eu. aceeaşi

Din nou eu, din nou acea rece ca gheaţa, din nou acea stare, din nou eu prezentă, din nou amintiri de vise ireale, din nou regrete şi păreri de rău, din nou muzică în căşti non-stop,  din nou dependentă de skype şi de tot ce are legătură cu el,  din nou cu slăbiciunea de „ochi albaştri”, din nou „sclavă” a viselor, din nou indiferenţă-  exterioară .

Sunt momente în care stă şi  corpul, şi sufletul, şi genunchii, şi tot… momente în care nu simt nimic…  paşi şi priviri rătăcite îmi zboară prin minte, insuficienţa şi depenţa pătrunde, atunci. Sunt „invizibilă”, poate că unii mă văd  „vizibilă” atunci…
Sunt momente în care vreau să cred că… ce am pierdut nu mi-a fost de folos şi e mai bine aşa.

… ce a fost nu v-a mai fi… pur şi simplu…

Previous Older Entries