.

Işi simţise pulsul accelerându-se şi picioarele moi. Palmele i se umeziseră. Iar în stomac nu avusese fluturi — ci lilieci.
… Dar mai era şi gura aceea. Gura aceea parcă sculptată care îi înmuia genunchii decu totul altceva decât nervozitate.
Şi părul întunecat ca noaptea — degetele ei voiau să se împleticească prin moliciunea lui.
Trupul acela zvelt, musculos, picioarele lungi… şi vocea. Vocea lui era cea care o făcuse ieri să ia hotărârea să fie al ei. Vocea lui fusese rece şi dispreţuitoare când îi vorbise, dar cu toate acestea ciudat de irezistibilă.

.

Acum, când însfârşit
putea
să plângă,
descoperi că lacrimile nu voiau să-i curgă. 
 


Nodul din gât era iar acolo, dar lacrimile
tot nu voiau să vină.

Notă