Revenire

… Si la cine sa revin cu toate gândurile mele,durerile și disperările?
Unde să îmi eliberez creierul de toate prostiile și unde sa scriu fără să gândesc cum să mă exprim corect?
Cine să îmi păstreze parte plină de tăcere din mine?
Cine să asculte și să nu judece?
Cine? dacă nu tu, dragă, Blog-ule !

Știu că nu am mai scris demult,
nu pentru că nu mi s-a mai întâmplat nimic doar ca nu m-a mai simțit demult așa singură, trădată, mințită, folosită, călcată în picioare, aruncată la coșul de gunoi (sau cum vrei).

Și cum nu mai ai cu cine vorbi; nu mai ai cui să-i spui cum te simți (că oricum nu-i interesează nici cel mai mic detaliu) ca să nu pari nebună, disperată; nu mai ai cu cine să plângi și cine să-ti spună cum e bine sau nu. Te pierzi, te pierzi singură … in tine … Te îneci … spre bucuria celor care demult vreau să te vadă la pământ, răpuns de lacrimi și neputeri; de durere și neputiță; zdrobită în cel mai mare hal…

REVII…
aici…
din păcate,
iar în tăcere,
singură,
părăsită.