Orgoliu.

Fugim de realitate… şi totuşi există. Ne  ferim de propria persoană. Ascundem gânduri, ascundem priviri, ne ascundem pe noi. Încercăm să uităm trecutul, şi totuşi îl trăim. Plecăm fără să privim ceea  ce a fost, şi totuşi ne pare rău. Ocolim întrebări, şi totuşi avem nevoie să le  ştim răspunsurile. Suntem indiferenţi, şi totuşi ne pasă.

Orgoliul din noi nu ne permite cedare. Suntem prizonieri în noi, pe propria persoană. Luptăm pentru fericire şi cedăm, tot din orgoliu. Iubim să visăm viitorul, fără a trăi prezentul. Nu ne perimitem încălcarea propriilor principii, doar pentru a nu părea disperaţi. Avem încredere în persoanele pe care le iubim, şi totuşi nu  le spunem. Uităm să le amintim că avem nevoie de ele, şi totuşi ele au atâta nevoie de noi.

Ne ascundem în noi pentru puţine explicaţii .Fugim de persoanele dragi doar din motivul că le iubim, doar pentru că ne e frică să le spunem ce simţim. Orgoliu. Aşteptăm răspunsuri fără întrebare. Ne minţin că totul e firesc şi normal, dar realitatea doare. Ne bucurăm de revederi şi uităm să le simţim. Lipsă de timp?… Ne dorim căldură şi îmbrăţişări, dar nu le oferim. Fugim.

: |