Uneori era parcă ceva în mine. Când încercam să o ţin în frâu, mă distrugea. Când încercam să o închid, mă înrobea. Când încercam să o înţeleg, mă tulbura.
Şi de aceea am renunţat la mărginitul Eu, nemărginindu-mă-n tine. Am avut încredere că mă vei avea acolo în tine. Şi îţi voi fi cea mai apropiată fiinţă de care ai nevoie.
Am renunţat la existenţa-mi pentru aţi simţi respiraţia, pentru aţi vedea imaculatul din ochi , pentru a te iubi.
Când am avut cea mai mare nevoie de tine nu erai… acum sunt în tine, vrei nu vrei… îţi aparţin întregului.
Sunt mai aproape ca niciodată, sunt mai aproate decât ţi-ai putea închipui sunt în trupu-ţi… şi lasă-mă acolo: îmi place, mă simt bine…
te p
aug. 25, 2010 @ 12:41:43
patrunzator !!!
aug. 25, 2010 @ 14:31:23
(blush)
sept. 03, 2010 @ 20:05:51
Nici nu-ţi dai seama ce urmă laşi…
Ştii, chiar dacă acel cineva e un nesimţit şi nu-şi dă seama, chiar dacă acea persoană încă nu sesizează nimic… a pierdut tot ce nici n-a avut vreodată.
Anişoar, niciodată nu trebuie să te grăbeşti, niciodată.
E greu să înţelegi, însă pentru ceva adevărat trebuie timp. Timp. Timp.
Nimic nu e nemărginit dacă nu conţine- timp.
În fine, azi am dat peste o frază din „Temă pentru acasă” unde un elev spune că suferinţa din dragoste e cea mai plăcută …suferinţă.
Doar că noi deja am călcat peste ea şi nu e plăcută- e tăioasă.
Eu sunt mereu cu tine.
sept. 05, 2010 @ 12:24:31
Ştiu Nataş că eşti cu mine….; )
şi de aia te ador eu pe tine.:***
sept. 05, 2010 @ 04:15:32
ai o chestie-cadou la mine pe blog 😉
poti sa o iai daca-ti place :*
sept. 05, 2010 @ 12:24:46
awww.
ms…**