Fluturaşi

Am primit un fluturaş de la Nathalee. :*
Şi îl  trimit la Ancuţa, Roxs, Strada de fluturi.

P.S. Fiţi fericiţi!!! 😉 🙂 :*

*****

…..Imaculat””’

Ştii… am tot obosit de atâtea ” vise pufoase”… Am obosit de privirea aia care mă urmăreşte la fiecare pas, de un „albastru imaculat”. Am obosit de tot…

… ai avut tu grijă ….
să mă stropeşti din cap până-n picioare cu iubire şi în final să nu-mi spui nimic…nici măcar  nu am reuşit pentru ultima oară să-ţi prives ochii…

Dar stai liniştit, mi s-au udat toate amintirile, mi s-au inundat toate speranţele, s-au înecat toate visele. Gata!!! a bătut vântul şi s-au uscat toate, rămânând doar urme de ploaie vie şi o privire de un „verde imaculat”, şters… care niciodată nu v-a mai fi acel verde „viu”… nu v-a mai sclipi în lumina razelor de soare…, nu se v-a mai bucura de acea culoare imaculată,dar vie a ochilor tăi…

P.S  – Şi cu asta am încheiat capitolul „DRAGOSTE”... i-au o vacanţăăă…..
Sper să fie ultimul post de acest gen…

Nesimţire….. :S

Doamne …… câtă candoare aveau acele spuse şi câtă  credibilitate era prezentă în câteva litere.Şi cât de uşor putea scrie şi sincer la prima vedere. Şi cât de uşor a profitat de slăbiciunea-mi asupra-i fiinţă, de naivitatea-mi nevinovată…

Iar eu furată de un vis mult prea real, purtată de acele şoapte prea false, de gîndurile care se iveau  mai multe pe zi ce trece, de secundele tăcerii, de dependenţa persoanei „lui” … credeam mult prea uşor în tot ce spune, tot ce păreau a promite cuvintele tipărite atît de impecabil pe fonul alb al ecranului…

Problema e că  de fiecare dată îmi dau seama că nimic din ce cred nu va fi real… dar continui să am încredere cu toate că ştiu că nu trebuie… continui să  vorbesc, continui să îmi fie dor…da continui să iubesc… chiar dacă…dar oricum continui…[…].

nu doare…dar doare că nu vei mai fi…

Nu doare că nu te voi mai vedea…doare că nu voi mai simţi, nu doare ce a fost, ci ce va fi… [fără tine]

Credeam că n-o să doară, îmi imaginam  că o să fie bine când  vei pleca, pentru că deja nu mai era ca atunci, ca în alte zile. Tot mai des auzeam acea frază care mă înfricoşa pe zi ce trece „…paa…mai vb…” . Şi acum îmi dau seamă că nici asta n-o s-o mai aud, de fapt n-o s-o mai citesc….((((

Speram să nu simt acel sentiment de pierdere [pt că deja l-am mai trăit odată], acea prăpastie în care se pierde, se uită totul…unde se ruinează tot ce a fost bine şi plăcut, iar ruinile nu sunt decît amintirile care ne vor copleşi atâta timp cât ne vom aminti de „noi”…

…Daa…, poate revederea v-a fi, dar oricum, v-a fi de la distanţă, v-a fi rece, tăcută şi neînsemnată…nu v-a mai fi acel seism cînd ne v-om revedea…nu v-a mai fi acel fior, nu v-a mai fi acel sclipici,,,,, nu v-a mai fi nimic…(((((

se pierde totul…

În ultimele zile, din prea mult timp liber am ajuns la o singură concluzie….
Ceea ce făceam odată, care îmi provoca o stare de fericire, plăcere, care îmi ridica dispoziţia, care mi se părea că o să dureze la nesfârşit, s-a terminat, punct…
…Şi asta din cauza cui??? – Din cauza… timpului…
el a ştiut cum să se joace cu mine, cu sentimentele, să mi le ia.. şi iar să mi  le dea, şi acum mi le-a dat dar nu le mai ia… mă lasă aşa cu ele în bătaia vîntului să se piardă, să mă pierd şi eu cu ele, să se pieardă  totul…[ ce să se mai pieardă dacă am pierdut şi de data asta tot ce am avut..]

Şi mai este ceva, m-am convins că dacă nu vorbeşti  ceva timp, deja când vrei să reiei totul de la capăt… nu mai este la fel, nu mai este ca atunci, ca pe vremuri… nu mai este  acea „bătaie a inimii”, acel sclipici, acea dăruire, …deja nu mai este nimic…Punct…
şi ” Punctul” acesta doare…….
….dar poate după „punct” este continuare…..

:S

Mi-e frică…..
Mi-e frică de ceea ce  s-ar putea întâmpla peste câteva luni…
Mi-e frică de toate gândurile care mă bântuie …
Mi-e frică de trecut, de ceea ce a fost [sau cel puţin credeam… dar m-am înşelat]
Mi-e frică de prezent, de ceea ce este [sau cred…]
Mi-e frică  de viitor, de ceea ce ar putea fi…
Mi-e frică de reântâlnirea cu tine…
Mi-e frică că vei pleca şi te voi pierde…
Mi-e frică de  ceea ce gândeşti…
Mi-e frică de ochii tăi…
Mi-e frică de atingerea ta…
Mi-e frică de tine…:(

Dar cu toate astea mi-i dor……:(

::)(:::

La Mulţi Ani! – 6 luni
La Mulţi Ani!
– zile de gînduri pline
La Mulţi Ani!
– ore deşarte
La Mulţi Ani! – iluzii
La Mulţi Ani! – pentru tot

P.S. şi mai este încă ceva, deja de 6 luni sunt fără Lenuţa, 6 luni de absenţă……..((((((((

asta e….. chiar dacă…….

Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care nu le poţi pronunţa…..

Întunericul îmi cuprinde propria-mi existenţă şi nu-mi piermite decât să rămân cu gândurile-mi goale, pline de dorinţe, în faţă  crudei realităţi.

Poate că fugim de  tot ce ar putea fi, de tot ce există, şi asa punem o barieră între tot, între noi… Simplele cuvinte ce nu le putem rosti  sunt dovada laşităţii. Ne temem chiar şi de noi, de propriile sentimente, iar uneori pentru  a le ascunde nu ridicăm nici privirea, nu suntem în stare nici să privim în ochi…. nu mai zic să vorbim  faţă în faţă  sau la telefon…….da e bizar,  dar ne e frică de vocea care se aude, chiar dacă vrem  atât de mult s-o ascultăm la nesfârşit, ea ne deconectează* şi în final rămânem în tăcere…..

Suntem laşi în ceea ce priveşte exprimarea  propriei noastre persoane….. asta e…..dar rezistăm….chiar dacă doare…

?…

– Why?????
– Just because i love you…..


Previous Older Entries