Părţi din mine….

Îmi simt trupu-mi obosit, picioarele-mi sfărâmate, mâinele-mi zdrobite, ochii deja uscaţi şi şterşi, buzele-mi neputincioase dea-ţi spune ceva…inima-mi pustie…Întreg corpu-mi căzut într-o prăpastie fără sfirşit, fără margine…

Deja de citeva zile… sunt în faţa unui „zid ” împietrit de  cuvintele-mi nespuse, şi nu sunt în stare să-l depăşesc… „Prea mult” a devenit deja IMENS. Un „imens” plin de gînduri, de stări, de emoţii, de neputinţe…  Şi în încercarea de al trece mă retrag lăsând tot ce s-a întâmplat\a fost  „un TRECUT” . Un TRECUT pătat, irosit, folosit care mai bine nu ar fi trebui să fie….

„Inexistenţa”  trecutului ar fi fost o modalitate mult mai complexă, acceptabilă pentru mine… Defapt ce rol are trecutul???? ….. „Reînvierea prezentului” nimic altceva(((((

Ce simţi pentru mine?

-Ce simţi pentru mine? Spune-mi detailat.

De nenumărate ori ni se dă această întrebare „stupidă” (aş zice eu). La ce bun să ni se dea dacă nu are nici o importanţă. Oricum asta nu ar trebui să se spună, ar trebui să se SIMTĂ…Şi dacă s-ar răspunde …..hmmm…respiraţie?…ar fi de ajuns???
nu prea cred……….(((((